Cheaters - Emisiune culturală. Țin minte că era mai demult și în România o emisiune cu același concept, prezentată de unu care fusese la Big Brother (îmi scapă numele). Știți voi – din ăștia de se înșeală, se prind cu mâța-n sac și se țigănesc. Te ține cu sufletul la gură!

The Dead Files – Cică e despre un medium și un fost polițist care investighează locuri bântuite. Păi nu? Ce să facă și ei? Câteodată mă întreb de ce naiba m-am făcut programator, când există atâtea meserii mult mai palpitante, de exemplu căutător de fantome.

Ghost Adventures – Ați ghicit – altă echipă de super-genii și oameni de știință care investighează alte locuri bântuite. Timp de 70 de episoade. Ai zice că după primele 10-20 de investigații ți-ai da seama că ești prost și ai pleca acasă. Dar nu! Ei nu își dau seama!

Women Behind Bars – Despre femei pușcăriașe (WTF?). Bănuiesc că aste este o emisiune pentru bărbați singuri.

Girls Who Like Boys Who Like Boys - Are rost să mai dau explicații?

Ancient Aliens - O emisiune care prezintă dovezi indubitabile că extratereștii există, prezentată de un faimos gânditor contemporan:

Eu mai am 13 ani până la 40. Nu știu de ce, dar am o presimțire că nu mă voi pensiona atât de repede…

Și asta îmi aduce aminte de Mercer Island. Mercer Island este o insuliță între Bellevue și Seattle, populată cu bogătași. Pentru că dacă ajungi ca nenea din povestea de mai sus, să te retragi la 40 de ani, nu mai vrei să locuiești cu plebea în Seattle, Bellevue, Redmond sau Kirkland. Te muți într-o viloacă/palat pe Mercer Island. Am dat o tură cu mașina pe acolo de curiozitate. Mulți copaci, case din alea cu 2-3 etaja, departe de șosea, cu câte 3-4 mașini parcate în față… Sunt curios cum de nu se plictisesc oamenii ăia. Noi ne plictisim în Redmond, care e mult mai dens populat. Dacă ai suficienți bani, nu mai ai nevoie să vezi alți oameni?

Știți (sau poate nu știți) cum diferite firme și diferite echipe au difierite chestii cu care să își distreze programatorii. Unii au mese de fussball sau de flipper. Unii mai moderni au un TV mare și o consolă de jocuri. Echipa noastră știți ce are? Un kegerator. Dacă vă e lene să dați click pe link, este, pe scurt, un dozator de bere. Și e nasol că mie îmi place berea. Și e chinuitor să reziști tentației cu un butoi de bere lângă tine. Mai ales în zile ca astăzi.

Astăzi am avut o ședință mare în care șeful șefului meu a făcut niște anunțuri. De obicei, când aveam ședințe din astea, trebuia să ne duceam toți într-o sală și, ca să fie încurajată prezența, se serveau gustări, sucuri și bere. De data asta nu am avut, nu știu exact motivul, așa că șeful ăsta care trebuia să facă anunțuri ne-a îndemnat explicit să trecem pe la dozator și să ne luăm porția de bere pentru ședință. Cum să nu-l asculți? Apoi, după ședință, toată lumea s-a mutat înapoi în camera în care ținem kegerator-ul. Și când toți colegii și toți șefii tăi sunt la un pahar de bere, nu e frumos să nu participi.

Asta ca să vedeți ce greu e la mine la locul de muncă și la ce sunt supus. Și astăzi a fost abia joi. Începând cam de astă vară, vinerea avem o mică tradiție – nu, nu casual Friday, la noi îi zice beer Friday. Ghiciți ce se întâmplă atunci.

BTW, angajăm

Dar știați că Pai Mei chiar a existat? Chinezii îi zic Bak Mei. Și Kill Bill nu e primul film în care Pai Mei apare ca mare maestru – a apărut ca personaj în mai multe filme din alea chinezești cu kung fu. Observați, de exemplu, The Five Point Palm Exploding Heart Technique:

A fost grozav – am avut două ore fără stres, cum n-am mai prins din România, când o lăsam în grija bunicilor. Am reușit să ne relaxăm puțin. De fapt, am reușit să ne relaxăm mai mult – nu ne mai venea să plecăm acasă. Partenerii noștri de bowling s-au retras la un moment dat – oră târzie, servici a doua zi, trezit de dimineață… Noi – nici vorbă. Am stat ca eroii până la ora închiderii. Apoi am adormit pe la 1 noaptea. Astăzi am fost chiori de somn toată ziua.

Am înțeles că acum Ada se culcă târziu pentru că doarme de două ori în timpul zilei. Când mai crește va trece de la două somnuri la unul, apoi fără. Și atunci se va culca în sfârșit mai devreme. Dar mai durează ceva. Până atunci jucăm în nocturnă.

Am jucat ca o cizmă. De râsul lumii. Cam două treimi din lovituri le-am dat direct în șanțurile alea sau cum se numesc (nu mă pricep la terminologie), fără să ating nimic. Și cea mai frustrantă chestie nu asta a fost, că sunt începător și nimeni nu se naște învățat. Cea mai frustrantă chestie a fost că după 2 ore de jucat nu dădeam absolut deloc mai bine decât la început. Adică nu am reușit să prind nici un strop de tehnică. Unde mai pui că lângă noi erau unii meseriași care dădeau niște bile din alea de își schimbau direcția din mers. Asta în timp ce eu mă chinuiam să dau drept și nu reușeam. Umilitor.

Așa că mi-am luat un birou (Ikea, desigur), mi-am luat un calculator și, în timp, am observat o proprietate ciudată a biroului: se pare că atrage toate gunoaiele din casă. Nu știu exact dacă de vină e locul unde l-am pus sau altceva, dar, în decurs de câteva zile, fiecare centimetru pătrat e plin de hârtii, hârtiuțe, gunoaie și fel de fel de alte chestii care nu își au locul acolo. Și atunci vine momentul în care trebuie să ”strâng” mizeria. Și mă apuc. Și găsesc facturi de acum două luni, chitanțe pentru cumpărături de la super market, monezi de un cent, căști care nu funcționează, machiaje… În jur de 70% din ce e acolo ajunge la gunoi. Restul e pus la loc în diferite părți ale casei.

Într-o săptămână biroul e din nou îngropat. Din diferite motive: iei ceva de pe jos ca să nu bage Ada în gură – pui pe birou că e la îndemână și ea nu ajunge; vrei să pui ceva pe masă dar e ocupată – iei ce e pe masă și muți pe birou, că e la îndemână; vii acasă cu un teanc de scrisori sau te miri ce alte hârtii – le pui be birou că e la îndemână; ai monezi care îți zornăie în buzunar – … Ați prins idea. Absolut tot ce nu are un loc în apartament ajunge pe birou.

Și după fiecare tură de aranjat și aruncat îmi promit că o să am grijă să nu mai ajungă în starea asta. Și după fiecare săptămână, după cum ziceam, haosul e la loc. Cred că am nevoie de un birou mai mare. Dacă dezordinea e oricum inevitabilă, măcar să trebuiască să fie strânsă mai rar

Stau și mă gândesc cine are nevoie de antrenor pentru viață? Cât de tare trebuie să suck at life ca să plătești pe cineva să te ”antreneze”. Plus că nu înțeleg ce îl califică pe el să antreneze lumea: dacă era așa meseriaș la avansat în carieră, acum era multi-miliardar și nu avea nevoie de job-ul ăsta; dacă era meseriaș la sănătate era probabil medic, nu șarlatan life coach; dacă era meseriaș la făcut oamenii fericiți era traficant de droguri… Se pare că în ziua de azi lumea dă banii pe absolut orice.

Mie mi se pare că un life coach e exact ca un ghicitor, pe care îl plătești să îți spună ce bine o să fie sau să îți dea niște sfaturi banale și general-aplicabile. Și e enervant că există destui fraieri care îi asigură existența.

Uite, și eu pot fi life coach:

• Vrei să avansezi în carieră? Găsește combinația optimă de multă muncă și pupat în cur.
• Vrei să fii mai sănătos? Fă mai multă mișcare și mâncă mai sănătos.
• Vrei să fii mai fericit? Găsește-ți un hobby, o prietenă sau ia-ți un câine.

Nu merge? Înseamnă că nu ai vocație. Poate viața nu e pentru tine – apucă-te de altceva. Mai bine decât să plătești un life coach.

Într-un fel îmi pare rău, pentru că aș fi învățat o mulțime de chestii de acolo. Plus că voiam neapărat să îi fac lui Mr. Py o poză cu Guido (da, l-aș fi luat pe Mr. Py cu mine să-mi țină de urât). Dar asta e, las pe altădată.

Mr. Py, în caz că nu știți cine este:

Chiar dacă m-am lăsat de tutun, mai fumez din când în când câte o țigară din aia fără nicotină – acum le-am rărit tare de tot. Am aflat de țigările astea de la un prieten care avea unele numite Honeyrose. Honeyrose astea sunt foarte slabe și au aromă de ceai. Atât doar că prietenul meu le comanda de pe Amazon. Eu când m-am lăsat de fumat nu am mai așteptat două-trei zile să vină comanda, așa că m-am dus la chinezul meu să văd el dacă nu are astfel de țigări sănătoase.

Chinezul chiar avea, dar nu avea Honeyrose, avea Ecstacy. Ecstacy sunt oribile. Au aromă de buruieni. Te ard pe gât. Groaznice. Așa că penultima dată când am fost pe la chinez, l-am întrebat dacă nu are și altele că astea sunt degzustătoare. Mi-a spus că nu, dar să nu-mi fac griji că face el rost. Bun. Și merg eu acum câteva zile să îmi mai cumpăr un pachet. Chinezul vesel îmi spune că a adus și altele. Eu când am auzit deja îmi imaginam niște Honeyrose din astea sau ceva mai gustos oricum. Ce credeți că a adus – special pentru mine? Ecstacy mentolate. Cu aromă de buruieni mentolate. Urăsc țigările mentolate. Dar, cum le-a adus special pentru mine și cum sunt, probabil, singurul client care cumpără țigări fără tutun, nu am prea avut de ales – am cumpărat un pachet ca să nu-l dezamăgesc. Mi-a făcut-o chinezul.