De dor

Ieri pe la ora 4 m-a sunat soția să mă întrebe când vin acasă. Pentru că Ada, de ceva vreme, umblă prin casă și urlă. Adică mă caută pe mine și e foarte necăjită că nu mă găsește. Sunt conștient că e foarte nasol pentru soție, dar eu m-am simțit flatat. Ba chiar m-am dus puțin mai repede acasă și cum ajuns Ada s-a liniștit. Ba chiar am reușit să o pun să facă nani în câteva minute.

Pe urmă eu m-am dus la BJJ și când m-am întors, aceași poveste – asta mică prost dispusă și umblând prin casă să mă caute. Cum am luat-o în brațe, cum s-a liniștit. Am culcat-o din nou.

Până acum plângea doar când vedea că plec la servici, apoi își vedea de ale ei. Se pare că acum a început să îi fie și dor de mine. Sunt atât de mândru!